Fiind duminică, zi cu afluență mare la biserici, polițiștii locali din cadrul serviciilor operative de ordine publică ale Direcției Generale Poliția Locală au fost și ei prezenți în vecinătatea acestora, pentru depistarea celor care apelează la mila publică ori a persoanelor fără adăpost.
În numai o oră, polițiștii locali au depistat patru persoane apte de munca, care apelau la mila publicului și care s-au ales cu câte 100 de lei amendă.
Faptele au fost constatate în zona unor locașuri de cult din municipiul Constanța, unde oamenii legii au asistat și la o „minune“: o persoana care aparent nu putea sa meargă, la vederea polițiștilor locali s-a ridicat și a încercat să se depărteze. Persoana în cauză a fost identificată pe Bulevardul 1 Mai în timp ce simula un handicap fizic la ambele membre inferioare, fapt pentru care a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța și sancționată contravențional.
Be the first to comment