În data de 4 ianuarie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în diferite zone publice din municipiul Constanța – Gară și Tomis 3, un număr de 9 persoane care ofereau spre vânzare 105 pachete de țigarete netimbrate.
În cadrul acestei activități de verificare a comerțului stradal s-au aplicat 9 amenzi contravenționale în cuantum de 9000 lei. Față de persoanele depistate s-au efectuat următoarele demersuri legale: au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, fiecare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, dispusă măsura complementară de confiscare a unui număr de 85 pachete de țigarete și confiscarea sumei de 216 lei. La vederea oamenilor legii un comerciant ambulant a abandonat marfa ( 20 pachete de țigări) după un panou publicitar.
Tot în cursul zilei de 4 ianuarie, în intervalul orar 10.00-18.00, lucrătorii Direcției Generale Politia Locala Constanta au organizat și desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a fenomenelor antisociale din segmentul stradal de pe raza de competenta a Serviciului Ordine Publică 2.
35 de polițiști locali organizați în schimburi au monitorizat intens următoarele zone, piețe și cartiere din municipiul Constanta: Palazu Mare, Dacia, Trocadero, Victoria, Anadalchioi, Tomis Plus, Henri Coandă, Tomis Plus, Campusul Universitar, Eden, Stadion Badea Cârțșan, Tomis Nord, Tăbăcărie, Parcare Vivo, Parcare City Parc Mall, Tic-Tac, Piața Tomis 3, Piața Cireșica, etc.
În cadrul acestei acțiuni au fost aplicate 46 de sanctiuni contravenționale în valoare de 21.100 lei. Dintre acestea, 12 abateri au fost constatate pentru încălcarea Codului Rutier, 2 abateri pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 5 abateri pentru nerespectarea normelor de curățenie în orașul Constanta, 2 sanctiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor legale ale posesorilor de câini dint-o rasă periculoasă ori agresivă, 13 sanctiuni pentru acte de comerț ilicit, 9 abateri legate de neîndeplinirea obligațiilor legale privind domiciliu sau reședința, 3 sanctiuni pentru fumat în spațiu public închis de tip spital sau în scara blocului.
Au fost dispuse 10 măsuri complementare de confiscare a sumelor de bani provenite din acte de comerț ilicit, dar și a mărfurilor( legume, fructe, articole de îmbrăcăminte, țigări netimbrate, articole de uz casnic) supuse comercializării ilicite. Au fost verificate 13 autovehicule și aplicate 24 puncte de penalizare în limita competentelor conferite de lege. Au fost legitimate 49 de persoane, iar dintre acestea, 13 au fost conduse la sediul Direcției Generale Politia Locala în vederea stabilirii identității. O persoana minora a fost predată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Totalul sancțiunilor aplicate în cursul zilei de vineri, 4 Ianuarie 2019, a fost de 283 de amenzi, iar valoarea acestora s-a ridicat la suma de 74.815 lei
Be the first to comment