Polițiștii de la Transporturi au descins la hoții de combustibil

În urma perchezițiilor au fost găsite mai multe butoaie cu motorină și sume de bani. FOTO IPJ Constanța

Poliţiştii de la Transporturi, cu suportul operativ al Direcției Operațiuni Speciale din Poliţia Română, au reţinut patru tineri bănuiţi de furt de combustibil. În urma unui flagrant delict şi a cinci percheziţii dimiciliare, au fost confiscate 6200 de lei, 500 de euro și 645 de litri de combustibil.

La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi, au depistat în flagrant delict doi tineri, de 22, respectiv 26 de ani, ambii din localitatea Culmea, oraș Ovidiu, județul Constanța, în timp ce sustrăgeau 315 litri de combustibil din două vagoane tip cisternă, ale unui tren de marfă.

În urma a cinci percheziții la domiciliile a cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, toți din oraș Ovidiu, județul Constanța, au fost găsite cantitățile de 250 de litri de motorină, 80 de litri de combustibil lichid nedestinat comercializării (naftă), precum și sumele de 6200 de lei și 500 de euro. Polițiștii au confiscat întreaga cantitate de combustibil, precum și sumele de bani.

La data de 8 februarie a.c., Judecătoria Constanța a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pe numele a doi dintre tineri, pe numele celorlalți doi, fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*