Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Ostrov au întocmit două dosare penale

Bunurile contrafăcute au fost confiscate. FOTO Poliția de Fontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov-Silistra au descoperit, ascunse într-un autoturism condus de un cetăţean moldovean, 71 de articole vestimentare inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute și 48 produse de marochinărie fără documente legale.

Astfel, în cursul zilei de 19 noiembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov – Silistra, judeţul Constanţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Moldova, cetățeanul moldovean I.I., în vârstă de 32 de ani.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bagajele personale, 71 de articole vestimentare, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. De asemenea, au fost descoperite și 48 articole de marochinărie, fără documente de proveniență.

Produsele susceptibile a fi contrafăcute, precum și cele fără documente legale, în valoare totală de aproximativ 17.140 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, aplicând totodată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei.

În aceiași zi s-a prezentat pentru a intra în țară, cetățeanul român N.M., în vârstă de 60 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în România.

Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul mașinii, două plase de pescuit, tip monofilament, în lungime totală de 200 de metri, a căror deținere și introducere în România este interzisă.

Polițiștii de frontieră au procedat la ridicarea plaselor tip monofilament în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a uneltelor de plasă de tip monofilament, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*