Aproximativ 300 de poliţişti din cadrul I.P.J. Constanța vor acționa, în perioada Sărbătorilor Pascale, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În vederea punerii în aplicarea a ,,Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în perioada Sărbătorilor Pascale’’, aproximativ 300 de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța vor fi permanent la datorie.
Polițiștii constănțeni vor derula acțiuni pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit, în special cu produse alimentare și mărfuri contrafăcute sau falsificate, împreună cu reprezentați ai instituțiilor statului cu atribuții în domeniu.
Astfel, poliţiştii de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră, polițiștii de investigații criminale, proximitate, echipele de cercetare la fața locului (criminalistică), acțiuni speciale, de la arme sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşelor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.
Poliţiştii constănțeni vor acţiona în proximitatea bisericilor, activitățile urmând a fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu toate instituțiile M.A.I. cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona lăcaşelor de cult, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză și conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.
Be the first to comment