Poliția Locală susținută de Jandarmerie au dat amenzi pentru mizerie, căruțe și animale în cartierul Coiciu

Contravenienții au fost amendați și puși să facă curățenie. FOTO DGPL Constanța

În cursul zilei de 7 iunie, polițiștii locali în colaborare cu reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis“ Constanța au acționat în cartierul Coiciu din municipiul Constanța, zona arondată străzilor Intrarea Semănătorului și Intrarea Câmpului, în scopul igienizării și menținerii curățeniei zonei.

În urma verificărilor în teren, în cadrul acestei acțiuni, au fost constatate mai multe abateri de la prevederile legale, în urma cărora oamenii legii au aplicat un număr de 16 sancțiuni contravenționale. Șase dintre acestea au fost pentru creșterea animalelor, cinci sancțiuni pentru neîntreținerea curățeniei în interiorul și exteriorul curților, trei sancțiuni pentru activități privind desfășurarea de activități gospodărești pe domeniul public și două sancțiuni pentru ocuparea domeniului public de atelaje hipo. Valoarea totală a amenzilor se ridică la suma de 7.000 lei.

De asemenea, au fost încheiate cinci note de constatare cu invitația de a se prezenta la sediul instituției în vederea încheierii a procese verbale de constatare și sancționare a contravenției în baza Legii 50/1991 republicată, pentru executarea de construcții fără autorizație.

Zona în care s-a acționat a și fost igienizată de contravenienți în timpul exercitării controlului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*