Poliția Locală Constanța crește în amenzi precum Făt Frumos

Adolescent de 14 ani, surprins în timp ce tâlhărea alt minor în Constanța. FOTO DGPL Constanța

În urma controalelor efectuate de către polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în a doua săptămână a lunii octombrie, s-au aplicat 1400 amenzi contravenționale în valoare totală de 288.815 lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut în care s-au înregistrat 334 sancțiuni contravenționale.

Astfel, în intervalul 8 – 14 octombrie s-au aplicat 139 de sancțiuni privind liniștea și ordinea publică, 369 de sancțiuni pentru abateri de la circulaţia pe drumurile publice și 260 sancțiuni pentru încălcarea H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Au mai fost 418 de călători frauduloși pe mijlocele de transport în comun, 14 cazuri de activități comerciale ilicite, 31 sancțiuni pentru organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață și 3 cazuri constatate la Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*