Poliția de Frontieră se așteaptă la valori crescute de trafic la granița cu Bulgaria

Ca în fiecare an, apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România, sens în care, în perioada următoare se prefigurează o creştere a traficului prin punctele de trecere ale frontierei.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.

În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.

Au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de
trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

De asemenea, au fost contactate autoritățile Republicii Bulgaria și în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost stabilite măsuri comune astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

În proximitatea punctelor de trecere ale frontierei, politistii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei.

Recomandări

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:P

  • P.T.F. Vama Veche – Durankulak;
  • P.T.F. Ostrov – Silistra;
  • P.T.F. Negru Vodă – Kardam;
  • P.T.F. Lipnița – Kainardja
  • P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Situaţia traficului autovehiculelor de mare tonaj

O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri, deoarece în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din perioada de sărbători.

Valori de trafic

În luna decembrie 2017, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 94.200 de persoane, precum și de 38.850 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 46.840 de treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (37.800 cetăţeni U.E. şi 9.040 cetăţeni non – U.E.).

Astfel, P.T.F. Vama Veche, la frontiera cu Bulgaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 45.130 persoane și 13.890 mijloace de transport.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*