Polaris M Holding desfășoară, la nivelul muncipiului Constanța, o campanie ce vizează creșterea gradului de informare și încurajare în rândul populației, de a colecta separat deșeurile. Totodată, această inițiativă atrage atenția și asupra consecințelor pe care le poate avea nerespectarea regulilor de colectare separată.
Astfel, conform art.16, alin. 2 din OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, echipele de control din cadrul Polaris au desfășurat acțiuni de verificare a conținutului recipientelor în cartierele de case și blocuri, pentru a identifica eventualele neconformități. În situația în care, recipientele conțin alte deșeuri decât cele pentru care au fost destinate, echipele de control vor lipi pe recipiente o etichetă și un pliant cu informații despre modul în care se colectează corect deșeurile și vor refuza colectarea.
Conform Legii 101/2006, utilizatorii serviciului de salubritate au obligația să asigure precolectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat în gospodăriile proprii, în recipiente diferite în funcție de categoria acestora.
“Modul în care alegem să renunțăm la deșeurile pe care le producem în propria gospodărie, și nu numai, poate avea un impact major asupra mediului înconjurător. Colectarea separată a deșeurilor reprezintă un gest mic, pe care fiecare dintre noi îl poate realiza cu ușurință, pentru a trăi într-un mediu mai curat. Deși inițiativa individuală de a colecta separat este lăudabilă, fără un efort colectiv și crearea unei comunități responsabile, rezultatele nu vor fi semnificative” – Polaris M Holding.
Be the first to comment