Plata parcării în Constanța și Mamaia între orele 19.00 – 09.00, suspendată până la 31 decembrie

Plata parcării pe timp de noapte în Constanța și Mamaia, suspendată până la sfârșitul anului. FOTO Primăria Constanța

Consilierii locali ai municipiului Constanța au aprobat marți, 26 iulie, proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța.

Astfel, obligativitatea plății tarifului de parcare din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, între orele 19.00 și 09.00, va fi eliminată până la 31 decembrie 2022, inclusiv.

Potrivit Primăriei Constanța, demersul vine în completarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța. Regulamentul parcărilor prevedea, încă de la intrarea în vigoare, posibilitatea ca toți agenții economici care își desfășoară activitatea în zona 0 să poată să beneficieze de un abonament unic în valoare de 199 de lei/ lună și de un abonament suplimentar în valoare de 499 de lei/ lună. Totodată, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din stațiunea Mamaia va fi îmbunătățită de comun acord, între Confort Urban și agenții economici prin simplificarea modalității de contractare și introducerea unor abonamente la purtător. Aceștia vor putea pune la dispoziție turiștilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, și nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil. Hotelierii pot pune la dispoziția turiștilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/ oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanța pentru plata parcării.

„La acest moment în stațiunea Mamaia, din cele 6.900 de locuri de parcare sunt contractate doar 100 sunt cu abonament unic, iar aproximativ 1.200 cu abonament suplimentar. În acest fel, ne dorim să creștem numărul locurilor contractate de către hotelieri, în prezent fiind închiriate 1.300 de locuri de parcare din cele 6.900 disponibile”, au precizat reprezentanții instituției.

Plata parcării pe timp de noapte în Constanța și Mamaia, suspendată până la sfârșitul anului. FOTO Primăria Constanța

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*