Piețele din municipiul Constanța trec, de duminică, la programul de iarnă

RAEDPP Constanța a stabilit programul piețelor agroalimentare în perioada sărbătorilor de iarnă. FOTO RAEDPP

Piețele agroalimentare administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța vor funcționa, începând de duminică, 31 octombrie, după un nou program, adaptat perioadei de iarnă.

Astfel, de luni până vineri, piețele vor fi deschise în intervalul orar 07.30 – 18.00, sâmbăta între 07.30 și 17.00, iar duminica între 07.30 și 13.00.

Clienții piețelor sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să poarte masca de protecție în mod corespunzător.

De asemenea, și cele trei parcuri de tip Țara Piticilor din municipiul Constanța și complexul de sporturi extreme Gravity Park își modifică orarul de funcționare. Începând de duminică, 31 octombrie, parcurile de distracție vor fi deschise vizitatorilor zilnic, între orele 09.00 – 19.00, iar accesul se va face conform reglementărilor în vigoare.

Țara Piticilor. FOTO RAEDPP

În scopul gestionării fluxului de vizitatori, în Țara Piticilor – Parc Tăbăcărie intrarea se face în această perioadă prin Poarta nr. 1 (dinspre Teatrul de Vară „Soveja”), iar ieșirea prin Poarta nr. 2 (dinspre restaurantul „La Cetate”). Poarta nr. 3 (dinspre Lacul Tăbăcărie) este închisă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*