O petrecere privată, organizată într-un local din Constanța, ce încălca legea cu privire la combaterea efectelor pandemiei de coronavirus, a fost întreruptă de polițiști, aceștia aplicând sancțiuni în sumă totală de peste 20.000 de lei.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii constănțeni au desfășurat în cursul nopții trecute acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea modului în care sunt respectate reglementările legislative în contextul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
În jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Secției 2 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța, are loc un eveniment privat, fiind nerespectate prevederile legale.
„În interiorul localului au fost identificate 38 de persoane, care participau la o petrecere privată de Haloween, toate fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 19.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 55/2020, în ceea ce privește participarea la evenimentele private. Totodată, administratorul societății comerciale, în calitate de organizator al evenimentului, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de petreceri private. Totodată, circulația, în intervalul orar 22.00 – 05.00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.
De asemenea, purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, fie ele vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate.
Be the first to comment