Polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, cu suportul D.S.V.S.A. Constanța, au organizat și desfășurat în cursul zilei de 5 mai o acțiune, în municipiul Constanța, pe linia combaterii comerțului ilegal cu pește și produse din pește.
În cadrul acțiunii au fost verificați doi agenți economici, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 de lei, la Legea 12/1990, pentru comercializarea de produse cu termen de valabilitate expirat și comercializarea de produse fără a se putea dovedi proveniența.
În urma acțiunii, a fost ridicată, în vederea indisponibilizării, o cantitate de 110 kilograme de pește de diverse specii, precum și 20 de kilograme de icre de crap, fără documente de proveniență și improprii consumului.
De asemenea, în punctul de lucru al unei societăți au fost identificate două persoane fără contracte de muncă, fiind întocmită documentația care a fost înaintată la I.T.M. Constanța în vederea dispunerii măsurilor legale.
Be the first to comment