Din cele două mii de cazuri, majoritatea au fost provocate de afecțiuni intestinale, cel mai probabil, spun medicii, în urma consumului de alimente neconforme.
Dintre cele 2.023 de persoane care s-au prezentat la Camera de Gardă din cadrul unității medicale în lunile iunie, iulie și august, aproximativ 470 au fost din alte județe.
1.500 dintre cazurile înregistrate în sezonul estival au fost cauzate de afecțiuni intestinale, urmate de infecții acute ale căilor respiratorii, varicelă, hepatita A, toxiinfecții alimentare și meningite.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O cerere în căsătorie „tradițională“ a unei minorități s-a terminat cu cuțite, sânge vărsat, intervenția elicopterului SMURD și un dosar penal. Patru persoane au ajuns la sediul Poliției Murfatlar pentru a fi audiate în urma […]
Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Regale, Air Chief Marshal Sir Stephen Hillier, a vizitat personalul Forțelor Aeriene Regale (RAF) dislocat în România pentru a întreprinde misiunea de Poliție Aeriană Consolidată (eAP) NATO. Air Chief […]
Opt ambarcațiuni au fost verificate de polițiștii de la Transporturi, fiind aplicate amenzi de 4.000 de lei. Potrivit IPJ Constanța, la data de 3 mai, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi – Postul de Poliție […]
Be the first to comment