Ședința Consiliului Local Municipal de marți, 31 august, a însumat peste 50 de proiecte pe ordinea de zi, proiecte extrem de importante pentru Constanța și dezvoltarea orașului.
Astfel, consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate și principalii indicatori tehnico-economici pentru racordarea la rețeaua electrică a stațiilor de reîncărcare auto pe strada Th. Burada, șoseaua Industrială și pe strada Cișmelei. Se fac pași importanți pentru introducerea în orașul nostru a transportului auto electric. Reamintim că la finele acestui an, va ajunge în Constanța primul lot de autobuze electrice.
Tot astăzi, consilierii locali au aprobat premierea tuturor elevilor care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, precum și a profesorilor îndrumători cu câte 1000 de lei fiecare.
Consilierii locali au aprobat închirierea unui spațiu în care să funcționeze o nouă creșă în municipiul Constanța, pentru a răspunde astfel nevoilor familiilor cu copii mici.
Tot acum s-au făcut primii pași pentru preluarea de către municipalitate a Palatului Copiilor, obiectiv cu istorie bogată și însemnătate importantă pentru toți constănțenii.
Amenajarea integrată a zonei cuprinse între accesul către Plaja Modern, strada Lebedei și taluz, precum și crearea de facilități pentru evenimente culturale și pentru petrecerea timpului liber, zone de promenadă și parcaje este un alt proiect important care a fost votat în ședința Consiliului Local.
Tot astăzi a fost adoptat Regulamentul de acces în zona peninsulară. Scopul acestui proiect este reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța prin realizarea unei structuri rutiere adaptate cu precădere circulației pietonale, așadar era absolut necesară reglementarea accesului mașinilor în această zonă.
Consilierii locali au aprobat astăzi amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, un proiect important pentru locuitorii acestei zone în care spațiul verde a fost acoperit în ultimii ani de foarte multe construcții.
Spațiile de joacă din municipiul Constanța vor funcționa, începând de astăzi, după un nou regulament de organizare și funcționare.
Aleșii locali au aprobat în ședința Consiliului Local înfrățirea municipiului Constanța cu municipiile Cahul și Chișinău din Republica Moldova.
La propunerea primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, a fost aprobat un proiect prin care va începe achiziția serviciilor juridice de consultanță, asistență și reprezentare în vederea înființării Clubului Sportiv Municipal Constanța, un cadru unitar în care să fie organizate toate activitățile sportive din municipiul Constanța.
Be the first to comment