Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean Constanța, împreună cu polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, au acționat joi, 20 ianuarie, între orele 09.00 – 13.00, pe raza județului Constanța și pe DN 22 (județul Tulcea), pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere, respectiv pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și a celor care efectuează depășiri neregulamentare.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 305 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 141.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 30 de permise de conducere, dintre care 24 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și trei pentru depășire neregulamentară. Totodată, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Exemplu:
Astăzi, 20 ianuarie, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism pe DN 22 (km. 264), cu 164 km/h, pe un sector de drum cu limita de 100 de km/h.
Be the first to comment