Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța execută, încă de la finele săptămânii anterioare, controale de prevenire a situațiilor de urgență în lăcașele de cult unde se preconizează un număr mare de participanți la Slujba de Înviere. De asemenea, tuturor unităților administrativ teritoriale de pe raza județului le-a fost transmis un ghid de măsuri minime de prevenire a incendiilor.
În Noaptea de Înviere, pompierii militari vor fi prezenți în proximitatea a 15 lăcașe de cult din județ, cu 13 echipe de primă intervenție și două autospeciale de stingere cu apă și spumă, 32 de subofițeri, precum și 10 inspectori de prevenire.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța va monitoriza permanent evoluţia dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Răspunsul zilnic la urgențele medicale este asigurat cu peste 200 de pompieri militari de la nivelul celor zece subunități. Aceștia încadrează 25 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, zece ambulanțe de prim ajutor, o ambulanță de terapie intensivă, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, șase autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, patru autospeciale pentru descarcerare precum și celelalte mijloace tehnice din dotare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța recomandă credincioșilor să nu blocheze căile de acces spre lăcașele de cult, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile iar, după încheierea slujbei, să nu lase lumânările și candelele, aprinse, nesupravegheate. În cazul sesizării unui eveniment nedorit, sunați de îndată la numărul unic de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă.
Be the first to comment