Peste 160 de turiști, majoritate americani, au făcut o escală în Portul Constanța la bordul navei de pasageri Viking Rinda

Nava de pasageri Viking Rinda, escală în portul Constanța. FOTO: Szilardi Tamas, MarineTraffic.com

Nava Viking Rinda, cu pavilion Elveția, a sosit sâmbătă, 1 aprilie, la terminalul de pasageri al Portului Constanța, cu 166 turiști, majoritatea din Statele Unite ale Americii.

Potrivit Administrației Porturilor Maritime Constanța SA, Viking Rinda deschide astfel sezonul de croaziere, urmând să mai revină de opt ori în Portul Constanța în această vară.

Pentru acești turiști, Constanța este ultimul port vizitat în croaziera pe Dunăre, începută la Viena, o nouă serie de turiști urmând să se îmbarce pe 2 aprilie.

Din programul turistic, pasagerii navei Viking Rinda pot alege un tur al orașului și stațiunii Mamaia, degustare de vinuri la Murfatlar sau o excursie în Delta Dunării.

Viking Rinda are 95 cabine, cu o capacitate de 190 de pasageri și un echipaj de 53 de persoane. Pune la dispoziția turiștilor terase, o bibliotecă, un teren de minigolf, restaurante, un bar din sticlă pentru a permite vederi panoramice. Nava e construită în 2013 și are un design contemporan.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*