Peste 160 de copii ucraineni, refugiați la Constanța, au început de astăzi cursurile școlare

Peste 160 de copii ucraineni, refugiați la Constanța, au început de astăzi cursurile școlare. FOTO Primaria Constanta

Peste 160 de copii ucraineni, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, au început de luni, 4 aprilie, cursurile școlare, la Școala Gimnaziala Nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu” din Constanța, unde au fost pregătite mai multe clase speciale pentru ei.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, într-o anexă a instituției au fost amenajate sălile de clasă pentru cei mici, grădinița și clasa 0, iar copiii mai mari învață în incinta școlii, în cursuri de după amiază.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru ca viața acestor copii să se apropie cât de cât de normal, să-i ajutăm să depășească măcar puțin traumele suferite. Și-au întrerupt școala în Ucraina și este foarte important să își continue studiile, să se simtă în siguranță și protejați, să fie îngrijiți și să aibă interacțiune socială. Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat demersului nostru. Cu sprijinul lor, am reușit să amenajăm și să dotăm în timp record sălile de clasă, astfel încât, astăzi, clopoțelul a sunat și pentru acești copii, victimele inocente ale unui război nedrept”, a spus viceprimarul municipiului Constanța, Florin Cocargeanu.

Cei peste 160 de copii sunt împărțiți în patru grupe de vârstă, 3 – 6 ani, 7 – 8 ani, 9 – 11 ani și 12 – 14 ani, și învață în două schimburi, de la 08.30 la 12.30, respectiv 13.00 – 17.00.

În actul educațional s-au implicat și mai multe cadre didactice care au fugit din calea războiului. Ele fac tot posibilul pentru ca cei mici să depășească bariera limbii și să beneficieze, în continuare, de educație. Elevii de peste 14 ani care stăpânesc limba engleză s-au îndreptat spre liceele cu predare bilingvă din municipiul Constanța, important este ca ei să intre cât de cât într-o stare de normalitate și să-și formeze o rutină.

„Acest proiect, realizat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, implică un efort financiar pe termen lung, de aceea, mulțumim anticipat tuturor celor care vor susține acest demers”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*