Miercuri, 17 iunie, s-a desfășurat ultima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a din județul Constanța.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Constanța, la proba scrisă de Matematică au fost prezenți 5.817 candidați, iar 155 nu s-au prezentat la examen. Nu s-au înregistrat incidente.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
„La finalul acestor probe ne declarăm mulțumiți de modul în care examenul de evaluare națională s-a derulat la nivelul județului nostru. Procesul de organizare s-a dovedit a fi un efort care a oferit imaginea unei adevărate echipe: elevi – cadre didactice – părinți. Îi felicit pe această cale pe toți colegii și îmi exprim încrederea că elevii vor obține rezultatele pe care le așteaptă pentru a se situa pe linia parcursului educațional proiectat”, a declarat prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.
Be the first to comment