Poliţiştii constănțeni au ridicat peste 100 de role față de masă din plastic, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 25.500 de lei, dintr-un container sosit din China în Portul Constanţa Sud Agigea.
La data de 27 noiembrie , poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din localitatea Voluntari, județul Ilfov.
În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 102 role față de masă din plastic, susceptibile a fi contrafăcute.Bunurile, în valoare de 25.500 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Be the first to comment