Peste 100 de kilograme de articolele pirotehnice ilegale, descoperite în Constanța și Agigea

Articolele pirotehnice ilegale, descoperite de polițiștii constănțeni. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat, marți, două controale, pe raza municipiului Constanța, respectiv a localității Agigea, la agenți economici autorizați în vederea comercializării de articole pirotehnice.

Potrivit IPJ Constanța, în urma verificărilor, în zona unui hypermarket a fost identificată o cantitate de 125 de kilograme de materiale pirotehnice din categoriile F2, F3 și P1 – baterii de jocuri de artificii, care erau comercializate, fără drept, persoanelor fizice.

„Articolele pirotehnice erau depozitate într-un autoturism care ar fi aparținut administratorului societății comerciale în cauză”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Bunurile au fost ridicate în vederea indisponibilizării, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*