Peste 100 de jandarmi au descins în Penitenciarul Poarta Albă

Penitenciarul Poarta Albă. FOTO Adrian Boioglu
Penitenciarul Poarta Albă. FOTO Adrian Boioglu

În data de 14 octombrie la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă și Secția exterioară Valu lui Traian s-a desfăşurat un exerciţiu de alarmare, la care a participat întreg efectivul de funcţionari publici cu statut special din cadrul unităţii, în colaborare cu 120 de cadre ale Grupării Mobile de Jandarmi “TOMIS” Constanța, conform Planului de cooperare al Penitenciarului Constanța – Poarta Albă cu unitățile locale subordonate MAI, pentru îndeplinirea în comun a misiunilor.

Cu ocazia acestei acţiuni, au fost efectuate exerciţii privind situaţii tactice operative cu potențial destabilizator, precum și percheziţii generale asupra persoanelor private de libertate, a camerelor de deţinere, a secţiilor şi a altor locuri unde acestea au acces.

Astfel de acţiuni se desfășoară periodic şi au drept scop dezvoltarea abilităţilor personalului şi a capacităţii de intervenţie rapidă pentru soluţionarea eficientă a incidentelor critice şi operaţionale, dar şi menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a locurilor de deţinere.

Potrivit reprezentanților Penitenciarului, în cadrul exercițiului nu au fost găsite obiecte interzise în camerele de detenție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*