În primele cinci săptămâni ale perioadei de autorecenzare pentru recensământul populației și locuințelor 2021, la nivelul județului Constanța au fost completate 116.006 chestionare. Dintre acestea, 78.474 au fost completate în mediul urban (67,6 la sută) și 37.532 pentru mediul rural (32,4 la sută).
Potrivit Direcției Județene de Statistică Constanța, cele mai multe chestionare, în mediul urban, au fost completate pentru municipiul Constanța (47.888), orașul Năvodari (7.061) și municipiul Mangalia (6.511), iar în mediul rural pentru comuna Cumpăna (3.914), comuna Valu lui Traian (3.492) și comuna Rasova (1.968). Cele mai puține chestionare completate au fost în comunele: Vulturu (35), Siliștea (40) și Deleni (43).
Din totalul chestionarelor completate în aceasta perioadă, 44,9 la sută au beneficiat de sprijinul recenzorilor din centrele pentru autorecenzare asistată.
Județul Constanța se situează pe locul 10, după numărul chestionarelor completate, după municipiul București și județele Brașov, Cluj, Prahova, Timiș, Bihor, Iași, Argeș și Mureș. Situația zilnică a autorecenzării pe județe se poate descărca de pe site-ul recensământului la adresa: https://www.recensamantromania.ro/situatie-autorecenzare/.
În a patra săptămână de autorecenzare au fost completate 21.226 de chestionare. Lista locațiilor, precum și programul de funcționare a centrelor de Autorecenzare Asistată din localitățile județului Constanța este disponibilă pe site-ul Direcției Județene de Statistică la adresa: https://constanta.insse.ro/recensaminte/rpl_2021/.
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 puteți să consultați www.recensamantromania.ro (site pe care se găsește platforma de autorecenzare). Pentru orice lămuriri și întrebări referitoare la procesul de autorecenzare și la recensământul populației și locuințelor, puteți apela și Call Center la 0314/338.300.
Be the first to comment