Peste 1.200 de polițiști constănțeni au asigurat ordinea și liniștea publică de sărbătoarea Paștelui

Sute de polițiști constănțeni au asigurat ordinea și liniștea publică de sărbătoarea Paștelui. FOTO: IPJ Constanța

Peste 300 de polițiști au fost prezenți zilnic, în stradă, de sărbătoarea Paștelui Ortodox, pentru a asigura ordinea și liniștea publică. Dispozitivele de ordine și siguranță publică au acționat mai ales în zona lăcașurilor de cult, dar și pe principalele artere rutiere, pentru a preveni orice fapte antisociale și a crește gradul de siguranță rutieră.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în perioada 14 – 17 aprilie au avut loc numeroase manifestări religioase în zona lăcașurilor de cult, cu un aflux important de persoane, motiv pentru care conducerea instituției a dispus măsuri suplimentare pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică.

Astfel, zilnic, peste 300 de polițiști, în principal din cadrul structurilor de Ordine Publică, Rutieră, Investigații Criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, folosind aproximativ 90 de autospeciale și 17 aparate radar, au acționat în această perioadă pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și asigurarea desfășurării traficului rutier în condiții optime.

Dispozitivele de ordine și siguranță publică au fost amplasate cu precădere în localități, în proximitatea lăcașurilor de cult, pentru a preveni comiterea oricăror fapte antisociale și mai ales a infracțiunilor comise cu violență, dar și pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naționale și județene, în scopul prevenirii accidentelor și ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulației și combaterii vitezei excesive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*