Peste 1.000 de pompieri, din 26 de județe ale țării, vor suplimenta efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, pe întreaga perioadă a sezonului estival.
Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenție, prin suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate, motociclete SMURD).
Pentru creșterea gradului de siguranță a constănțenilor și a celor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele intens circulate din județul Constanța, au fost operaționalizate 24 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:
- 11 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costinești și Vama Veche și Eforie Nord;
- 8 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în stațiunile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Saturn-Venus și Vama Veche;
- 5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.
O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrăzile A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervențiile în situații de urgență, inclusiv cele medicale, pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomița şi Bucureşti-Ilfov.
Be the first to comment