Peste 1.000 de persoane au fost legitimate în cadrul acțiunii “Blocada” și au fost verificate sute de autoturisme

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Constanța

Peste 1.000 de persoane au fost legitimate în cadrul acțiunii “Blocada”, desfășurată în municipiul Constanța și au fost verificate sute de autoturisme.

În noaptea de 9 spre 10 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat o razie, în sistem integrat, în cadrul acțiunii „Blocada”.

Razia a avut loc în municipiul Constanța și în zona de competență a Secției 1 Poliție Rurală Constanța și Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, obiectivele principale ale acesteia fiind menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, a consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 1.050 de persoane, au fost verificate peste 650 de vehicule și 150 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri și piețe.

De asemenea, 68 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 5 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, dintre care 43 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 109 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 80.000 de lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 11 infracțiuni.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 17.55, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 22 de ani.

În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Totodată, asupra pasagerului, un bărbat, de 28 de ani, au fost descoperite o folie din aluminiu și o punguliță ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

La data de 9 decembrie a.c. în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În urma testării acestuia  cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu.

În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe aleea Pelicanului, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție au efectuat verificări la domiciliul unui bărbat față de care instanța de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu.

Cu această ocazie, persoana nu a fost găsită.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 00.20, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție au depistat, pe strada Meșterul Manole, doi bărbați cu un comportament suspect.

În urma efectuării controlului corporal, asupra acestora au fost descoperite două pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Totodată, au fost întocmite dosare de cercetare penală în cazul a doi bărbați înscriși în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 21 din Legea 118/2019.

La razie au participat și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*