Miercuri, 29 iulie, are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020.
Proba scrisă va începe la ora 09.00, în cinci de centre de concurs și două subcomisii, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. Centrele de concurs sunt: Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța (subcomisie Corp B), Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța, Liceul Teoretic Ovidius Constanța, Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța, Liceul Teoretic Decebal Constanța (subcomisie Școala Gimnazială nr. 38 D. Cantemir Constanța).
Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 1.001 candidați, dintre care 148 de candidați provin din promoția curentă. Candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 08.15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore.
Subiectele și baremele de evaluare pentru cele 53 de discipline de concurs (susținute la nivelul județului Constanța) sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
„Ne dorim ca acest concurs să se desfășoare cu maximă responsabilitate și asumare din partea candidaților. Comisiile de organizare din cele cinci unități de învățământ, formate din cadre didactice, directori și inspectori școlari au pregătit spațiile de concurs, astfel încât să fie asigurate toate măsurile de protecție specifice situației epidemiologice actuale”, a afirmat Floriana Petre, inspector școlar general adjunct.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în perioada 12 – 14 august.
Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2020, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Be the first to comment