Personalul care lucrează în secția Medicală II din Spitalul Județean Constanța, testat pentru coronavirus. Colegii de secție ai asistentului diagnosticat cu COVID-19, izolați la domiciliu

Spitalul judetean de Urgenta Sf. Andrei SCJU Constanta. FOTO Cătălin Schipor

Măsurile de prevenție împotriva COVID-19 continuă la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei”Constanța.  Acțiuni de dezinfecție au  loc în permanență, în toate secțiile. Ieri a fost testat personalul care lucrează în secția Medicală II. În plus, s-a luat decizia ca toți colegii de secție ai asistentului șef să se autoizoleze. Prin urmare, activitatea secției Medicală II a fost preluată începând de astăzi de secția Medicală I.

“Facem precizarea că nu vor fi afectate liniile de gardă și nici actul medical. Întreg personalul medical și cel auxiliar, are obligația să poarte mască de protecție pe toată perioada  programului de lucru iar cei care lucrează în cadrul Ambulatoriului de Specialitate vor purta alt echipament decât cel utilizat în cadrul secției”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean.

La nivelul Unității Primiri Urgențe, toți pacienții care vin cu mijloace proprii completeaza chestionarul pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID 19. Triajul epidemiologic se efectuează la intrarea în UPU, într-un spațiu special amenajat în afara zonei de triaj. Pentru cei care sunt aduși de Ambulanță, triajul epidemiologic este efectuat de către angajații SAJ.

Pacienții care nu îndeplinesc criteriul de suspect coronavirus/contact sunt triați în funcție de afecțiunea corespunzătoare, investigați și tratați. Cei care întrunesc definiția de contact sau suspect, sunt izolați în zona tampon, timp în care se anunță 112.

La nivelul Spitalului Județean Constanța, au fost luate măsuri încă de la începutul sezonului de gripă. Astfel, din luna februarie vizitele aparținătorilor au fost suspendate în toate secțiile. În contextul prevenirii COVID-19, măsura suspendării vizitelor rămâne în vigoare.

În plus, spitalul vine cu o serie de măsuri adiacente. Astfel:

– persoanele care se internează pot fi însoțite de un singur aparținător până la Biroul de Internări, de unde personalul SCJU va prelua pacientul;

– pacienții se vor schimba la garderobă și apoi vor fi conduși în secție;

– la internare, pacienții vor completa un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID 19;

– toate persoanele internate în cadrul Spitalului Județean Constanța sunt rugate  să respecte drepturile și obligațiile pacientului (amintim obligația de a purta echipament de spital și de a nu părăsi unitatea în acest echipament);

– ca și până acum, aparținătorii pot afla informații despre pacienți de la Biroul de Informații, unde trebuie să respecte regulile de prevenție și să păstreze distanța de minim un metru față de persoanele din jur;

-în cazul pacienților care au nevoie de obiecte personale (exclus alimente), acestea le pot fi trimise de către aparținători prin personalul SCJU, în intervalele orare 11.00-12.00 sau 16.00-17.00. Punctul de întalnire este la intrarea în Spital dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă);

– accesul aparținătorilor la pacienții aflați în stare terminală se va face cu echipament de protecție, și în urma eliberării unui bon de către personalul Biroului de Informații, care ține legătura cu secția în care este internat pacientul;

– pacienții programați la consultații în cadrul Policlinicii sau la investigații în cadrul Laboratorului de Explorări Funcționale, sunt rugați să verifice ora programării și să vină, dacă se pot deplasa singuri, fără însoțitor,  cu 15 minute înainte și nu ma devreme.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*