Cinci percheziții au loc într-un dosar penal privind infracțiuni de mediu după ce reprezentanții unor firme au îngropat deșeuri pe două terenuri din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, în cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 30 mai, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, efectuează cinci percheziții domiciliare, în județele Constanța și Vrancea, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de îngroparea deșeurilor.
„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada iulie-august 2023, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi transportat, depozitat și îngropat deșeuri pe două terenuri din municipiul Constanța.
Cercetările în acest caz sunt continuate, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
La activități participă și specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Constanța precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța” – IPJ Constanța.
Be the first to comment