Percheziții în municipiul Constanța într-un dosar penal de înșelăciune

Percheziții. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat astăzi, 10 aprilie, patru percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Potrivit IPJ Constanța, perchezițiile au fost efectuate în municipiul Constanța, la locuințele a 4 persoane, 3 bărbați și o femeie, bănuiți de comiterea faptei.

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în anul 2021, cele 4 persoane, în calitate de administratori, respectiv contabil al unei societăți comerciale, ar fi indus în eroare un bărbat în urma încheierii unui contract de vânzare – cumpărare prin care i-ar fi vândut acestuia materiale de construcții.

Persoanele cercertate pentru săvârșirea faptei ar fi încasat 15.000 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor vândute, dar nu ar mai fi livrat mărfurile către cumpărător.

În urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie și 4 telefoane mobile” – IPJ Constanța.

Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*