Percheziții în mai multe localități din Constanța la persoane suspectate că au îngropat deșeuri

Percheziții la persoane care au îngropat deșeuri. FOTO IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub coordonarea procurorului de caz Teodor Niță, specializat în combaterea infracționalității de mediu, efectuează, în această dimineață, 11 percheziții la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de îngroparea deșeurilor și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.

Perchezițiile au loc cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și al specialiștilor  Gărzii de Mediu Constanța.

Perchezițiile se desfășoară în municipiul Constanța, orașul Năvodari, comunele Lumina, Topraisar și satul Dulcești.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, din luna februarie a.c. și până în prezent, persoanele în cauză ar fi încălcat dispozițiile O.U.G. 92/2021, privind regimul deșeurilor, pe care le-ar fi depozitat, aruncat sau abandonat în mod ilegal.

La percheziții participă și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*