Polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, cu sprijinul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați și al Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea, au efectuat 12 percheziții domiciliare, 11 în județul Constanța și una în județul Vrancea. Trei bărbați sunt cercetați într-un dosar de furt calificat, unul dintre ei fiind reținut.
Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în cursul zilei de astăzi, 12 august, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară.
Polițiștii au indisponibilizat 19.000 de lei, două autoturisme, 67 de catalizatoare, 4.900 de kilograme de cereale (rapiță, grâu și orz) și opt telefoane mobile. Valoarea totală a bunurilor ridicate, în vedere indisponibilizării/ confiscării, este de aproximativ 84.400 de lei.
Pe numele a trei bărbați, de 43, 56, respectiv 57 de ani, au fost emise mandate de aducere, fiind cercetați pentru furt calificat, urmând a se dispune măsurile legale.
„Față de bărbatul de 43 de ani, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța, urmând ca vineri, 13 august, să fie prezent Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri legale”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.
Be the first to comment