Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT Constanța, au efectuat joi, 03 martie, 12 percheziții domiciliare, nouă în județul Constanța și trei în județul Hunedoara, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă.
Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2021, un bărbat, în urma înțelegerii prealabile cu alte persoane, ar fi recrutat o minoră, de 17 ani, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, cu scopul de a o exploata sexual, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției, în municipiul Deva.
În acest scop, unul dintre bărbați ar fi realizat fotografii care înfățișau minora în mai multe ipostaze cu tentă vădit sexuală, imagini pe care le-a distribuit prin atașarea lor la un anunț, care a fost publicat pe un site, în vederea atragerii de clienți dispuși să plătească pentru a întreține relații sexuale cu aceasta.
De asemenea, în perioada iulie 2021 – februarie 2022, persoanele în cauză ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către patru tinere.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate opt telefoane mobile, două țigarete confecționate artizanal (cu cannabis), un grinder, formulare de transfer monetar, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
Patru persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă, trei dintre acestea fiind conduse la audieri, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, procurorii din cadrul DIICOT Constanța au dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. O altă persoană nu se află pe teritoriul României, efectuându-se urmărirea penală în lipsă.
În cursul zilei de vineri, 4 martie, cele trei persoane reținute urmează să fie prezentate Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Be the first to comment