
Aproximativ 3,5 kilograme de mercur au fost găsite și confiscate de către polițiștii constănțeni în urma unei percheziții. Metalul are un regim juridic aparte și nu poate fi deținut sau comercializat de către persoanele fizice.
Se pare că un bărbat de 45 de ani din Chirnogeni ar fi „moștenit“ odată cu gospodăria și un recipient în care se afla mercur. În loc să anunțe autoritățile, acesta și-a spus „secretul“ câtorva localnici, iar unul dintre aceștia a anunțat instituțiile abilitate.
Drept urmare, în ziua de 26 iulie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanța au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Chirnogeni, județul Constanța, în urma căreia au descoperit cantitatea de aproximativ 3,5 kilograme de substanță susceptibilă a fi mercur.
Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor cantitatea de substanță și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept”, conform art. 359, alin. 1 din Codul Penal.
Be the first to comment