Două asociații din Constanța și un spital privat de oftalmologie organizează o campanie pentru pensionari și persoanele cu venituri mici. Este vorba despre Asociaţia Civică “Pentru Constanţa” al cărei conducător este liderul PNL Constanța, Vergil Chițac, Asociaţia “Sofya Tomitana” şi Mrini Eye Hospital.
Pe 7 și 8 Aprilie, în cadrul campaniei “Sănătatea ochiului”, 100 de pensionari vor avea parte de consulturi oftalmologice pentru depistarea glaucomului. Un astfel de consult costă, în mod normal, 400 lei, dar norocoșii pensionari vor primi totul gratis și, dacă există suspiciuni, vor fi îndrumați spre investigații suplimentare și tratament.
Mrini Eye Hospital desfăşoară anual în luna martie, seminarii dedicate glaucomului unde toţi cei interesaţi pot afla informaţii cu privire la importanţa depistării la timp a acestei afecţiuni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Medgidia organizează miercuri, 19 aprilie, de la ora 10.00, în sala de ședințe a instituției, o dezbatere publică. Potrivit reprezentanților instituției, dezbaterea publică este cu privire la stabilirea și indexarea impozitelor și taxelor […]
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au realizat un control la o stație de betoane din localitatea Corbu, pentru verificarea unei petiții adresată instituției. Astfel, s-a constatat că societatea desfășoară activitate de fabricare a betonului […]
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite vineri, 27 august, pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Iulia Hașdeu din localitatea Lumina, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să reducă […]
Be the first to comment