Pelerinajul cu Brâul Maicii Domnului prin Arhiepiscopia Tomisului continuă

IPS Teodosie va conduce vineri, începând cu ora 19.30, o procesiune cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului și sfintele moaște ale Sfântului Ioan Valahul de la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” spre biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, care își serbează hramul.

Sâmbătă, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu IPS Nikiphoros, Mitropolit de Amorion (Grecia), preoți și diaconi vor oficia Sfânta Liturghie arhierească la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, începând cu ora 8.30. Apoi, de la ora 15.30, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va porni de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (Constanța) spre Năvodari. Aici, la ora 16.00, va fi întâmpinat la Troița de la intrarea în oraș și se va merge în procesiune până la biserica „Bunavestire” din Năvodari (str. Constanței).

Duminică dimineața, Brâul Maicii Domnului va fi dus la biserica „Sf. Nicolae” din Năvodari (str. Nucilor, nr. 16, zona parc Ion Dobre), cu prilejul târnosirii (sfințire mare) acesteia de către  IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și IPS Nikiphoros, Mitropolit de Amorion, cu începere de la ora 7.45.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*