Patru persoane prinse în flagrant de polițiștii de frontieră în timp ce sustrăgeau cereale dintr-o magazie a unei societăți comerciale

Patru persoane prinse în flagrant de polițiștii de frontieră în timp ce sustrăgeau cereale. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au prins în flagrant patru cetățeni români în timp ce sustrăgeau cereale din magazia unei societăți comerciale din Cernavodă.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 20.02.2025, o patrulă formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontiera Cernavodă, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a depistat 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani, care sustrăgeau cereale dintr-o magazie a unei societăți comerciale de pe raza orașului Cernavodă.

„În urma verificărilor s-a constatat faptul că aceștia au sustras cantitatea de 2.700 kilograme cereale pe care le-au încărcat într-o autoutilitară.

Întreaga cantitate de cereale a fost predată administratorului societății, iar persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor” – Garda de Coastă

În cauză, polițiștii de frontiera, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*