Patru fotografi vor realiza o expoziție la Muzeul de Artă din Constanța

Expoziție de fotiografie la Muzeul de Artă din Constanța

Patru fotografi se reunesc joi, 5 martie, de la ora 17:00, la Muzeul de Artă din Constanța. Este vorba de patru expoziții personale într-una singură – un fel de cvartet fotografic.

“Este întâlnirea a patru fotografi ce abordează zone comune, dacă ne referim la fotografia alb-negru sau fotografia de stradă. Elena Răceală, Magda Fulger, Emilian Avrămescu și Bogdan Boușcă sunt deopotrivă compatibili și diferiți, pentru ca dincolo de elementele ce conțin subiecte, fotocompoziții sau tehnici similare, fiecare se detașează în planuri paralele prin configurări stilistice proprii”, a afirmat Iulia Pană, scriitor și artist vizual.

Elena Răceală propune o Fracție de lumina, metaforă pe care o transpune în lucrările ei cu prisosință.

Magda Fulger prezintă o colecție de Geometrii fantastice si fanteziste pe planșetele spațiilor ei imaginare, ca și cum ar trasa fiecare linie cu precizia unui inginer.

Sub titlul PozEme, Emilian Avrămescu expune o serie eclectică și retrospectivă a fotografiilor sale: o poetică vizuală a vieții cotidiene, dar și compoziții grafice, minimaliste, geometrice.

Constrângeri/evadare este tema lui Bogdan Boușcă. O selecție spectaculoasă de Fine Art Nude, generatoare de întrebări, controverse și multiple semnificații.

Constănțenii Elena Răceală, Magda Fulger, Emilian Avrămescu și Bogdan Boușcă sunt prezenți în mediul fotografic național și internațional, iar lucrările lor pot fi regăsite în diverse expoziții, colecții și galerii online, cum ar fi: 1x.com; Oneeyeland; Artfreelife; Photoimaginart; Art Limited; On Spot Gallery etc.

Expoziția va fi deschisă de dr. Doina Păuleanu – critic de artă, directorul Muzeului de Artă Constanța, drd. Iulia Pană – scriitor, artist vizual și Dorin Popescu  – scriitor, eseist, doctor în filologie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*