Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța au făcut publică amenda aplicată pentru localul „La steaguri“ din Mamaia, în urma controlului de săptămâna trecută.
Sancțiunea aplicată de comisari a fost în cuantum total de 42.000 de lei. Cea mai mare parte, adică 30.000 de lei au fost pentru că proprietarul localului a împiedicat desfășurarea controlului și i-a stropit pe comisari cu sângele său, după ce și-a provocat o rană cu un pahar. Restul sumei, de 12.000 de lei a fost pentru deficiențele găsite la fața locului, mai exact 187 kg de diverse sortimente de carne şi peşte cu potenţial periculos – carne fără etichete, mai multe feluri de mâncare ce nu s-a vândut și au fost congelate pentru a fi servite ulterior. Comisarii au propus și suspendarea activității și au dat și un avertisment pentru lipsa mențiunilor cu privire la alergeni din meniul prezentat clienților.
Be the first to comment