Patrioți și patri(h)oți, sus inima, ciolanul vă așteaptă!

Întotdeauna în preajma zilei naționale românii devin, brusc, patrioți. Uităm de pensii mici, de rata șomajului, de nivelul dezastruos al învățământului, de spitalele mizerabile în care nu mai sunt medici, dar ne amintim de drapelul nostru drag, de parada militară, de ciolanul cu fasole și țuica fiartă oferite pomană de un primar care vrea votul nostru la anul. Toată lumea organizează sau merge la concerte, toată lumea ne transmite mesaje motivaționale de genul sus inima (de parcă e jos), gândește românește etc, tocmai în clipele în care ei fac vreun șmen și ne fură fără niciun simțământ patriotic din buzunare.

Așadar, 1 Decembrie e ziua în care ies pe stradă patrioții și patri(h)oții neamului nostru, într-un imbold naționalist greu de înțeles. Să ne amintim că toți pușcăriașii din parlament își pun mâna la inimă când ascultă imnul, apoi, cu aceeași mână fură milioane de euro de la sărmanul popor român. Aceeași indivizi care ne cer să ne săltăm spre nicăieri inimile, sunt cei care ne condamnă că nu gândim ca ei, că nu suntem umili, supuși, proști și simpli contribuabili.

Sentimentul național este pândit la colț de toți șarlatanii, fie ei politicieni, sindicaliști, lideri spirituali care se folosesc de o astfel de zi pentru a ne supune, pentru a ne îndoctrina deoarece noi, fără ei, nu avem cum să înțelegem că 1 Decembrie este Ziua Națională a României, că în 1918 oamenii simpli din toată țara au strigat Unire. Sentimentul unității de neam nu ne este insuflat de nimeni. Toți își vor felia lor de influență, de dominație asupra oamenilor pentru a-și exercita liniștiți puterea din care ei trag foloase materiale. Cu alte cuvinte, îi doare-n partea dorsală de ziua națională, de noi, de binele nostru, de viitor, ei au un singur scop: să trăiască și să fure bine.

Așadar, când vedem înghesuială la fasole și țuică trebuie să ne gândim că fiara politică a reușit, încă odată, să ne biruiască și să ne umilească. Unirea noastră nu stă în stomac, stă într-un sentiment al apartenenței la un loc, la o limbă, la un neam, la o mamă țară, un sentiment care nu face bine nici politicienilor, nici liderilor de altă natură.