Păsările sălbatice care ajung la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii vor avea cuiburi din PET-uri reciclate

O idee simplă poate să îmbunătățească viața sutelor de păsări care ajung pe lacul din apropierea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Instituția a acceptat să se implice în progeamul “Curățăm Constanța Noastră” și să ecologizeze lacul Tăbăcărie, pe latura de la stația RAJA la debarcader.

“Angajații noștri, cu o barcă pe care o avem în dotare, eventual două, pentru că mai putem aduce una, să intre în stuf, pe marginea lacului, și să preia tot ce înseamnă corp străin, sticle, PET-uri și așa mai departe de pe malul lacului”, a precizat directorul CMSN, Adrian Bîlbă.

Angajații complexului vor folosi niște ancore cu care vor aduna mizeriile de pe fundul lacului.

”Vrem să curățăm lacul, vrem să curățăm zona aceasta cu stuf, pentru că sunt câteva zone cu stuf aici, și eventual unde este stuful mai des să punem niște cuiburi, pe care le facem noi, cuiburi pentru păsările acvatice, cuiburi pe care le facem din PET-uri, punem material lemnos deasupra și stuf, cuiburi pe care să le folosească aceste păsări în această primăvară, să simtă și ele că sunt protejate”, a mai spus Adrian Bîlbă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*