Județul Constanța a fost împânzit în dimineața de 21 noiembrie de filtre ale Gărzii de Coastă, IPJ Constanța și Jandarmeriei, după ce mai mulți cetățeni care se aflau ilegal pe o navă din Portul Constanța – cetățeni algerieni, au fost dați dispăruți.
Alarma s-a dat în jurul orei 3.10, când, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflați la supravegherea navei NORDIC Barents, sub pavilion Panama, sosită în Portul Constanța din direcţia Turcia, au fost anunțați de către un membru de echipaj despre faptul că cei șase pasageri clandestini de la bordul navei nu se mai află în încăperea în care erau cazaţi.
Imediat, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra navei și au alertat autoritățile locale și firmele de pază care își desfășoară activitatea în incinta Portului Constanța.
„Menţionăm că, în permanenţă un echipaj al Poliţiei de Frontieră a supravegheat nava la scara acesteia, cu verificări constante ale încăperii în care aceştia se aflau, ultima verificare fiind efectuată în jurul orei 02.30, când nu au fost constatate nereguli. Sunt efectuate activități de căutare a celor șase cetăţeni algerieni, în cooperare cu structurile I.P.J. si I.J.J. Constanta, până în prezent fiind găsiți cinci dintre aceștia. Totodată, sunt derulate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate și identificarea persoanelor implicate, în cauză existând suspiciuni privind complicitatea echipajului navei în săvârşirea faptei de trecere frauduloasă a frontierei de stat“, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.
Câteva ore mai târziu, începând cu ora 9.30, patru dintre cei șase au fost depistați împrăștiați pe un câmp între localitățile Valu lui Traian și Murfatlar.
Știre în curs de actualizare.
Cei patru algerieni prinși, au fost escortați înapoi la bordul navei de pe care au fugit. Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, cei șase vor fi cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
UPDATE.
Potrivit martorilor, primii doi fugari au fost prinși în jurul orei 8.30, iar ceilalți doi, două ore mai târziu, după o urmărire pe câmp, pe o distanță de aproximativ cinci kilometrii.
In primul rand au fost prinsi de 3 sateni, care au anuntat autoritatile.. nu spune nimeni nimic asta? Si primi doi au fost prinsi inte cumpana si valu
Este comunicarea oficială a celor de la Poliția de Frontieră. Ei și-au asumat meritele