Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă ilegal în țară 60 flacoane parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute și peste 120 grame bijuterii din metal galben, susceptibile a fi din aur, fără documente legale.
În dimineața de 25 februarie, în jurul orei 5.00, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, marca Opel, model Insignia, înmatriculat în Romania.
Astfel, lucrătorii Gărzii de Coastă au descoperit ascunse în bagajul personal al cetăţeanului român M.M., în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul pe raza județului Constanţa, 60 flacoane parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute și 122 grame bijuterii din metal galben (brățări, inele, coliere), susceptibile a fi din aur, nedeclarate și fără a avea documente de proveniență sau autorizație de a efectua operațiuni cu metale prețioase.
Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat mărfurile din Turcia, cu scopul de a le comercializa în România, fără a deține documente legale. Bunurile, în valoare de aproximativ 35.180 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, bijuteriile urmând a fi predate la Trezoreria Constanța, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, și au sancționat contravențional persoana în cauză cu amendă în cuantum de 5.000 lei, conform art. 18 din OUG 190/2000 republicată.
Be the first to comment