Parcări cu plată, amenajate în sudul litoralului

Parcări cu plată, amenajate în sudul litoralului. FOTO Primăria Mangalia

Primăria Mangalia a amenajat, recent, aproximativ 500 de locuri de parcare cu plata prin SMS sau card, în stațiunile din sudul litoralului.

Astfel, din Saturn până în Neptun-Olimp, turiștii pot utiliza parcările prin sistem Tpark, prevăzute cu indicatoare specifice.

Tariful pentru parcarea unui autoturism, pe domeniul public, este de 3 lei/oră, în timp ce, pentru autoutilitare, este de 5 lei/oră. Tariful pe zi este de 15 lei, pentru orice tip de autovehicul, în oricare dintre stațiunile administrate de Primăria Mangalia.

Pentru agenții economici care dețin magazine, hoteluri și restaurante etc și care au în administrare parcări, tariful unui loc de parcare, pentru stațiuni, a fost redus de la 15 la 5 lei/zi, în timp ce, pentru Mangalia, s-a redus de la 10 la 3 lei/zi.

Reprezentanții municipalității au precizat că, prin același sistem Tpark, agenții economici pot rezerva, dacă mai au nevoie, locuri de parcare pentru turiștii pe care îi cazează în unitățile proprii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*