Pachete de Crăciun, dăruite mai multor familii fără venituri din comuna constănțeană Gârliciu

Pachete de Crăciun, dăruite mai multor familii fără venituri din comuna Gârliciu. FOTO Facebook Anica Tufă

Echipe de voluntari, conduse de Marian Cîciu și Cristi Crăciun au adus luni, 20 decembrie, bucurie și speranță unor familii pentru care momentele fericite sunt puține, iar fiecare zi reprezintă o luptă cu greutățile vieții,

Astfel, pentru opt familii fără venituri și 40 de copii din comuna Gârliciu, sărbătorile de iarnă vor fi mai bune după ce au primit de la voluntari pachete cu carne de porc și dulciuri.

„Mulțumim dragilor, să vă întoarcă Dumnezeu înzecit de cât ați dăruit”, le-a transmis acestora primarul comunei, Anica Tufă.

De asemenea, tot prin amabilitatea unor oameni cu suflet mare, toți copiii din comună vor primi pachete cu dulciuri. Astfel, preșcolarii vor primi pachetele marți, 21 decembrie, la grădiniță, iar elevii din clasele primare și până la clasa a XII-a, joi, 23 decembrie, începând cu ora 12.00 la Căminul Cultural.

„În pragul Sărbătorilor de Crăciun am descoperit oameni care știu și vor să dăruiască doar pentru a-și îmbogăți sufletul, nu cu lucruri materiale, ci cu bucuria celor din jur. Acești îngeri pe pământ numiți de noi <<sponsori>> vor asigura pachetele de la <<Moșul darnic și bun>> pentru toți copiii din comuna noastră. Mulțumesc din suflet pentru implicare și bună voință domnului inginer Stelian Nuță, doamnei economist Ancuța Tudorache, domnului inginer George Netcu, precum și Asociației <<Noul Val>> Constanța. Să fiți sănătoși, iar bunul Dumnezeu să întoarcă către dumneavoastră înzecit de cât ați dăruit”, a mai spus primarul Anica Tufă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*