Doctorul Bogdan Pană de la Ovidius Clinical Hospital a explicat modul în care unitatea medicală va lucra începând cu 18 mai 2020. Medicul, care este specialist de cercetare si dezvoltare in management sanitar, a menționat, pentru cititorii Constanța NEWS, în ce va consta triajul și cum poți, dacă dorești, să îți faci testul de COVID-19 chiar la OCH.
Cum va funcționa OCH începând de săptămâna viitoare?
Ținând cont de faptul că pentru spitalul Ovidius Clinical Hospital cel mai important aspect este siguranța pacienților și confortul acestora, în perioada următoare vom impune o serie de reguli ce vor garanta siguranța serviciilor medicale față în față, conform ordinelor emise de Ministerul Sănătății și de Direcția de Sănătate Publică în contextul pandemiei de COVID-19.
În primul rând voi menționa că spitalul OCH este deschis 24/7 pentru urgențe chirurgicale și ortopedice, așa cum a fost în toată această perioadă dificilă și pentru servicii medicale care nu pot fi furnizate prin telemedicină. Pe site-ul OCH www.och.ro , rămâne valabilă posibilitatea de a accesa și Clinica OCH Online.
Și cei care au nevoie de servicii medicale față în față cu medicul?
Pentru acești pacienți au fost luate măsurile speciale pentru acordarea îngrijirilor medicale în contextul COVID-19 și aici vorbim de Triajul în 4 etape de la OCH care oferă siguranță maximă posibilă atât pacienților cât și personalului.
Ce înseamnă acest triaj?
(1) telefonic-la programare,
(2) la spital- semne, simptome, istoricul de contact și verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37,3°C
(3) pentru pacienții care au semne sau simptome sugestive și pentru cei care se internează: CT-ul pulmonar și (4) analizele de laborator RT-PCR.
Și dacă persoana este pozitivă?
Atunci medicul curant/de gardă sună la 112 și pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat managementului pacienților infectați COVID-19 conform reglementărilor legale în vigoare.
Unde se așteaptă?
Așteptarea pentru transfer către spital desemnat pentru COVID-19 se va face în zona de izolare și personalul medical se va îngriji de dumneavoastră. OCH are o asemenea zonă desemnată și semnalizată vizibil.
Și cei care se internează ce triaj fac?
După cum am menționat anterior, pacienții care urmează să se interneze la OCH vor trece prin cele 4 etape ale triajului, iar cei care în urma triajului nu au fost considerați drept cazuri suspecte, vor fi internați în secțiile aferente patologiei pentru care s-au prezentat inițial la spital cu asigurarea unei distanțe de minim 2 metri între pacienți.
Ce măsuri suplimentare de igienă și sterilizare s-au luat?
În toate locațiile Ovidius Clinical Hospital (spitalul OCH, Policlinica OCH Constanța și OCH Stomatologie), fie că vorbim despre ambulatoriu, spitalizare de zi sau spitalizare continuă, atât la intrare cât și la ieșire, toți pacienții și personalul medical, au obligația să utilizeze dezinfectanți pentru igienizarea mâinilor. Am crescut frecvența de dezinfecție a suprafețelor și zonelor medicale. Ori de câte ori este nevoie facem dezinfecția microaeroflorei sau a suprafețelor prin nebulizare cu substanțe biocide avizate și folosim doar soluții conforme cu recomandările primite de la Direcția de Sănătate Publică.
Dacă am menționat despre dezinfecția microaeroflorei, dorim să le transmitem tuturor pacienților, și nu numai lor, că aerul respirat de către pacienți în interiorul incintelor OCH este necontaminat. Sterilizarea și purificarea acestuia este asigurată prin utilizarea centralelor de tratare a aerului cu filtre hepa în zonele critice – bloc operator, terapie intensivă, nucleu de sterilizare și încăperile anexe acestora și prin sterilizare cu lămpi UV, căldură uscată și filtre de cărbune activ în toate celelalte incinte.
Chiar dacă s-au luat toate măsurile pentru protejarea pacienților și a personalului, pentru siguranța lor, este foarte important ca pacienții să înțeleagă că masca de protecție este obligatorie pe toată durata șederii în spital.
În plus, reamintim că personalul medical și nemedical aflat în contact cu pacienții a fost echipat corespunzător normelor pentru fiecare grad de intervenție de la începutul acestei situații și la fel va fi și pe viitor.
Pentru baza de recuperare există măsuri speciale pe care le-ați luat?
Bineînțeles că aceste măsuri sunt implentate și pentru baza de recuperare, de la realizarea triajului epidemiologic și folosirea echipamentelor de protecție pentru pacienți și personal medical, până la dezinfectarea permanentă a aerului din încăperi prin aparate de sterilizare și purificare a aerului cu caldură uscată și filtre de cărbune activ dar și cu lămpi germicide care sunt folosite ori de câte ori este nevoie. Între seriile de pacienți, încăperile sunt aerisite, suprafețele și aparatura dezinfectate cu substanțe biocide avizate și la fel ca în celelalte departamente ale spitalului OCH s-au luat măsuri suplimentare de disțantare socială, astfel în sala de kinetoterapie pot avea acces maxim 3 pacienți pe serie, în cabinetele de fizioterapie va fi maxim un pacient pe cabinet iar în vestiare, vor intra pe rând, câte un singur pacient, suprafețele și microaeroflora fiind dezinfectate constant.
Ce analize de laborator se pot face la OCH pentru Covid?
În acest moment, la OCH avem posibilitatea să testăm pacienții prin recoltarea probelor pentru RT-PCR ( exsudatul faringian și nazal)care se face conform procedurii privind prelevarea și transportul probelor biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 și se trimit la Laboratorul Analize Medicale desemnat de reglementările DSP și prin testul pentru depistarea anticorpilor IgG. Acesta din urmă folosește probe recoltate din sânge și arată dacă o persoană a venit în contact cu virusul SARS-CoV-2, indiferent dacă a prezentat simptome specifice sau a fost asimptomatică.
Ce investigații imagistice se pot face?
Dacă ne referim strict la Covid, amintim că la spitalul Ovidius Clinical Hospital avem computer tomograf. Toți pacienții care urmează să se interneze la OCH vor face această investigație de CT pulmonar. Dacă ne referim la investigații imagistice în general, precizăm că, în plus față de computer tomograf în spitalul OCH și Policlinica OCH se mai pot face ecografii, rezonanță magnetică și mamografii.
OCH este Spital Covid?
Nu, OCH nu este spital Covid.
Be the first to comment