Un mesaj postat pe ușa unei biserici spune că “Aici e Casa Domnului! Ești binevenit chiar dacă ești violator, alcoolic, pervers, pedofil, adulter sau criminal. Acceptă-l pe Iisus în inima ta și ușa se va deschide. Excepție – femeile necurate (lăuze sau la menstruație)”. Textul i-a scandalizat chiar și pe credincioși, așa că echipa Constanța NEWS a discutat cu un preot ortodox despre această situație.
Părintele profesor Gheorghe Nadoleanu din Constanța recunoaște că femeia a avut un rol esențial în istoria omenirii și că ea a fost creată de Dumnezeu după Adam pentru ca acesta să nu fie singur, să-i ofere alinare și sprijin. Animalele nu erau menite să-l împlinească, așa că femeia a fost creată pentru a completa lipsa bărbatului.
“Dumnezeu a creat femeia cu tot al ei. Femeia este unica făptură pe care Dumnezeu o „modelează” din trupul bărbatului. Aşadar este o zidire sfântă. Ea a fost creată şi cu menirea de a fi mamă. Aşadar toate transformările ei fiziologice sunt de la Dumnezeu, deci sunt sfinte. Faptul că femeia alăptează după ce a născut şi are perioade lunare de menstruaţie mai înainte nu este nimic „spurcat” sau păcătos. Femeia nu poate fi numită necurată pentru că are aceste înclinaţii fiziologice în plus faţă de bărbat. Aceasta este o binecuvântare. A fi mamă este un dar divin şi toate femeile ar trebui să-şi dorească acest lucru”, explică preotul Gheorghe Nadoleanu.
Perioada de lehuzie, adică acele 40 zile de după naștere fac femeia mai vulnerabilă, spune preotul. Faptul că ea are trupul slăbit și trebuie ocrotită de efortul fizic și de întâlnirea cu forțele răului a determinat Biserica să considere că ea trebuie să stea mai mult acasă, cât mai aproape de copilul nebotezat.
“Să ceară imediat după naştere să i se „facă apa” pentru „alinarea duhurilor, spre iertarea pacatelor, spre departarea tuturor relelor, spre tarie, vindecare si sfintire a casei” (din rugăciunea de sfinţire a apei) apoi să cheme preotul acasă pentru a-i citi femeii lehuze o rugăciune de alinare a durerilor şi de întărire a trupului care a născut, apoi o altă rugăciune de punere a numelui pruncului”, spune preotul constănțean.
Pe de altă parte, femeia însărcinată trebuie să meargă la biserică și să considere sarcina ca pe o mare binecuvântare divină. Părintele Nadoleanu este de părere că se recomandă spovedania și preotul trebuie să o împărtășească indiferent de păcate doar pentru că este însărcinată.
“Nu este oprită de la împărtăşanie nici o femeie însărcinată pentru că pruncul din pântec este cel care are nevoie de această hrană spirituală iar femeia care acceptă sarcina face voia lui Dumnzeu pentru că El a zis: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi.”(Facere 1:28)
Vedem că Dumnezeu creează fiecare făptură cu o menire. Bărbatul trebuie să fie cap femeii să fie cel care trebuie să slujească în altarele bisericilor lui Dumnezeeu şi oamenilor. El trebuie să nască fii duhovniceşti, adică să-I apropie pe oameni de Dumnezeu, aceasta este menirea lui. Femeia, însă trebuie să completeze ceea ce bărbatul nu poate face. Naşterea trupească a fiilor după ce au fost crescuţi timp de nouă luni într-un mediu ferit de pericole, “în altarul zămislirii omenirii” este menirea femeii. Iată deci fiecare trebuie să slujească la altarul hărăzit” spune preotul Gheorghe Nadoleanu.
Femeia nu e necurată!
În ceea ce privește menstruația, preotul constănțean crede că abordarea aceasta este una absurdă.
“Femeia nu este necurată ci din contră pot să spun că este sfântă dacă-şi împlineşte menirea sa. Ce să facă mireasa dacă I se întâmplă din cauya emoţiilor să aibă menstruaţia mai devreme ? Intră doar mirele în biserică iar mireasa rămâne la uşa bisericii? E absurd. Trebuie să le gândim pe toate cu măsura duhovnicească care nu este lipsită de raţiune”, a explicat părintele Gheorghe Nadoleanu pentru Constanța NEWS.
Pe de altă parte, preotul spune că nu toate întâlnirile trupești dintre bărbat și femeie sunt binecuvântate de Dumnezeu, dar tocmai de aceea exista taina spovedaniei.
“Cert este că eu nu pot să-mi numesc mama care m-a ţinut în pântec că a fost spurcată după ce m-a născut pe mine şi nici o mamă nu poate primi acest calificativ. Să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit câte o mamă fiecăruia care şi-a jertfit cel puţin nouă luni din viaţă pentru noi”, și-a încheiat părintele profesor Gheroghe Nadoleanu mărturisirea sa pentru Constanța NEWS.
Be the first to comment