Orașul Ovidiu va găzdui săptămâna viitoare etapa Finală a Campionatelor Naționale de Juniori U20 la haltere, masculin și feminin, din acest an. Competiția, organizată de Federația Română de Haltere, Clubul Sportiv Orășenesc Ovidiu și cu sprijinul Primăriei Ovidiu, se va desfășura în perioada 27 – 30 septembrie, în cadrul Sălii Polivalente din strada Primăverii nr. 2A.
Potrivit organizatorilor, peste o sută de sportivi, legitimați la mai mult de 20 de structuri afiliate participante, se vor întrece în cadrul probelor specifice, pe parcursul a celor patru zile de concurs.
„Este cel mai important și cel mai așteptat concurs al anului pentru sportivii care concurează la această categorie, toți sportivi cu mare experiență. Sunt reprezentate 25 de cluburi din țară, cluburi mari, puternice, de tradiție. Este o competiție cu nivel foarte ridicat, practic urmează să vedem la lucru viitorul halterelor românești”, a declarat, pentru CTnews, antrenorul secției de haltere a CSO Ovidiu, Eduard Simineanu.
CSO Ovidiu va participa cu trei sportivi la această competiție finală U20, două fete și un băiat, speranțele halterofililor ovidieni fiind la cel puțin șase medalii. Cei trei sportivi care vor reprezenta CSO Ovidiu în competiție sunt Gabriela Brândușa Țurcanu 18 ani (categoria +87 kg) și Ioana Maria Țurcanu (16 ani, categoria 76 kg), la feminin, respectiv Ionuț Gabriel Tucă (cat.102 kg).
„Sperăm să ne clasăm pe primele trei locuri, la fiecare categorie, iar ca obiectiv avem obținerea a șase medalii. Rezultatele obținute până în prezent de sportivii noștri ne fac să sperăm chiar la obținerea unor titluri naționale”, a mai declarat antrenorul constănțean.
Secția de haltere a CSO Ovidiu este înființată în anul 2013, iar activitatea este susținută de către Primăria Orașului Ovidiu.
Be the first to comment