După calamitățile care au lovit județul Galați, locuitorii din zonele afectate se confruntă cu dificultăți majore. Casele și gospodăriile acestora au fost distruse de viitură, iar în interiorul locuințelor, oriunde privești, se poate observa doar noroi și resturi aduse de ape. În comuna Costache Negri, urmele dezastrului sunt încă evidente, iar disperarea oamenilor este vizibilă. Organizația de Management al Destinației Stațiunea Mamaia Nord a intervenit pentru a sprijini comunitatea, oferind ajutor în drumul către refacere.
Echipa OMD Mamaia Nord a achiziționat și livrat familiilor afectate unelte de construcție și produse de curățenie, materiale esențiale pentru reconstrucția locuințelor și redobândirea unui minim confort. Printre acestea se numără:
Unelte:
– Roabe
– Lopeți
Produse de curățenie:
– Detergenți pentru suprafețe și rufe
– Dezinfectanți
– Mături, mopuri, lavete
– Saci menajeri, mănuși de protecție și alte produse necesare igienei
Luca Ștefan, primarul comunei Costache Negri, a declarat: „Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la o asemenea solidaritate. În 2013, când situația nu a fost la fel de gravă, am avut parte de mai puțin sprijin. Din păcate, multe case sunt acum nelocuibile, iar o parte dintre oameni s-au mutat la rude. Am solicitat nouă module locative, dar vor urma cu siguranță și alte cereri. În ciuda pagubelor, ne-am rugat să nu avem victime. Din păcate, trei persoane și-au pierdut viața.”
O familie din localitatea Costache Negri, care a pierdut totul într-o singură noapte, încearcă acum să își refacă viața, găsind sprijin în solidaritatea oamenilor. Mihaela, una dintre locuitoarele afectate, a vorbit despre puterea ajutorului primit: „Am primit o mașină de spălat, un frigider și chiar parchet. Toate acestea ne dau speranță și ne ajută să mergem mai departe.”
Un alt localnic, un bătrân de 82 de ani, cunoscut de vecini drept „Nea Gheorghe”, a povestit: „Doar Dumnezeu m-a salvat. Apa a venit repede, iar eu eram cu picioarele în apă.”
Revenirea la normalitate va fi un proces de lungă durată, dar cu ajutorul oferit, comunitatea speră să depășească această criză. Primarul a subliniat că „există multe alte probleme de rezolvat, dar se fac eforturi pentru a reveni la normal.”
De asemenea, persoane din județele Constanța și Tulcea s-au alăturat eforturilor de sprijin, donând materiale de construcție și ajutând la transportul acestora.
Be the first to comment